joi, 24 septembrie 2015

Promovarea personală



Oportunităţi pentru angajare, obţinerea unui interviu, şanse pentru o carieră de perspectivă, implicarea în proiecte sociale, reprezintă unele dintre obiectivele la care fiecare dintre noi este posibil să se gîndeasă periodic. Suntem constienţi de faptul că avem anumite calităţi şi uneori suntem dezamăgiti deoarece ceilalti nu observă acest lucru la fel de bine cum o facem noi.
 
În acest caz, ce actiuni sunt recomandate? 

Întegrarea pe piaţa muncii poate fi un succes dacă identificam exact ceea ce putem oferi şi dacă stim să promovam corespunzator ceea ce am identificat. Calitatile noastre spre exemplu, cu şiguranta se pot traduce ca fiind competenţe specifice. Cu toate că am observat că avem rezultate promiţătoare în anumite activităţi mai mult sau mai puţin spontane, este indicat să ne organizam, să ştim foarte bine ceea ce putem face, unde şi cum trebuie să ne promovăm. Spre exemplu, dacă am descoperit că suntem iscusiţi să redactăm un articol, să centralizăm înformatii, să utilizam programe software foarte complexe, să realizam scenete etc., atunci acestea sunt competente evidente care reprezintă valoarea adăugată pe care o putem întegra în munca noastră, în relaţia cu viitorii colegi şi implicit cu viitoare proiecte, obiective, planuri stabilite la nivel organizaţional.

Analistii de recrutare, întervievatorii, angajatorii, vor să ne cunoasca, într-adevar. Însă important este cum ne cunosc. În acest sens, atunci cand discutăm cu întervievatorul, trebuie să-l facem să gandeasca, să-i oferim imagîni mentale (ipotetice), perspective prin care el ne va proiecta într-un anumit context şi va încerca să desluşească cam cum ne-am descurca noi într-o situatie ce implică responsăbilitate, respectarea termenelor limita, iniţiativa, gestionarea documentelor s.a.m.d. Atunci cînd menţionăm că ştim să facem un anumit lucru, este bine să fie însoţit de exemple, argumente (Ex: Am efectuat în perioada ianuarie-aprilie activităţi comerciale, iar rezultatele au fost: 8 clienţi noi. Am reuşit acest lucru utilizînd următoarele metode... Relaţia cu clientul decurgînd astfel... Am întîmpinat următoarele provocări etc.)
De asemenea, principiile în care credem, faptul că suntem dinamici pe durata înterviului şi adresăm întrebari, înteractionam cu întervievatorul, prezentăm situatii ipotetice despre cum am dori să ne implicam, oferînd exemple despre proiectele noastre trecute, reprezintă metode inteligente ce pot fi adoptate.
Atunci cînd ne depunem candidatura pentru o anumită oportunitate profesionala, trebuie să avem grija ca mesajul nostru şi materialele transmise să-l facă pe analistul de recrutare să ne imagineze, să se gîndească la noi. Aceasta însemnînd că am transmis o  perspectivă profeşională. 
Putem face acest lucru printr-un atasament sau un link în CV către un portofoliu pe care l-am realizat, catre un blog de imagistică sau literatură, către o anumită conferînţă la care am participat etc. CV-ul şi documentele atasate trebuie să fie gestionate usor, iar competenţele să fie descrie prin ce, de ce şi cum facem ceea ce susţinem că putem face. La secţiunea cu studii, nu menţionăm doar ce liceu sau facultate am terminat, specificăm şi disciplina pe care am studiat-o mai intens şi eventual menţionăm un proiect sau doua (reprezentative) la care am participat.
De asemenea, în perioada de probă sau în anumite activităţi practice, ne putem remarca foarte bine, putem evidenţia valoarea noastră adăugată. Cum? Spre exemplu poate suntem extrovertiţi şi avem capacitatea de a înterrelaţiona mai uşor decît alţii.

Astfel ne putem remarca prin înitiativă şi energie atunci cînd este cazul. Iniţiativa în a propune soluţii noi în cadrul unor dificultăţi organizaţionale vechi, implicarea în activităţi adiacente responsabilităţilor noastre (obţinînd însă aprobare). Energie în a continua o activitate chiar şi atunci cînd aceasta pare compromisă. Dezinvolutura prîn faptul că putem fi îndrăzneţi. La polul opus, putem fi mai retraşi, însă credibili de acuraţi în analiza de date, proiectare, sintetizarea înformaţiilor s.a.m.d.
Ca o temă, putem să ne gîndim cel puţin o dată pe săptămînă despre cum ne-am putea promova valoarea adăugată (competenţele specifice) pentru o întegrare reuşită pe piaţa muncii. Este recomandat să utilizăm o agendă sau un document electronic care să centralizeze ideile noastre. 


Sursa: Mihai Şilviu Botezatu 

miercuri, 19 august 2015

Pescarul Milionar ori Fericirea uitată de lîngă noi...
















Un vapor a ancorat in Mexic, langa un micut sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari

pentru calitatea produselor si i-a intrebat cat timp le ia sa prinda acei pesti.
– Nu foarte mult timp, au raspuns pescarii la unison.
– Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste? Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor.
– Si ce faceti in restul timpului? a intrebat turistul.
– Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facem siesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem in sat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantim la chitara cateva cantece si tot asa…. Avem o viata plina.
Turistul i-a intrerupt, – Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai mult timp in fiecare zi. In felul acesta, o sa puteti vinde pestele pe care il prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara o barca mai mare.
– Si dupa asta? au intrebat pescarii.
– Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara o a doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreaga flota. In loc sa vindeti pestele unui intermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasi satucul asta micut si sa va mutati in Mexico City, Los Angeles, sau poate chiar la New York ! De acolo va veti putea conduce noua intreprindere prospera.
– Si cam cat timp ne-ar lua asta? au intrebat pescarii.
– Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani. a replicat turistul.
– Si dupa asta?
– Dupa asta? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevarat interesant,” a raspuns zambind larg turistul. Cand afacerea ta este cu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si sa faci milioane de dolari! – Milioane? Serios? Si dupa asta? au intrebat pescarii.
– Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-un satuc linistit si retras pe malul marii, sa dormiti tarziu, sa va jucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa va petreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi.
– Domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul sa irosim douazeci si cinci de ani? au intrebat mexicanii…
sursa – garbo.ro


Cît de des suntem în această situație? Cred că e posibil să ne regăsim și noi în această istorioară! 
Alergăm după bogății, carieră, recunoștință, statut social, stabilitate, prosperitate, dar uităm de principalul scop al vieții noastre! 
Căutăm să fim cît mai fericiți, dar suntem tot mai nefericiți, pentru că avem multe lucruri pe care nu le prețuim! Iar cine nu prețuiește ceea ce are și ceea ce are i se va lua de la el! 

Povestea Pescarului



A fost odatã ca niciodatã, într-un sãtuc pe malul mãrii, un pescar sãrman. Cât era ziua de lungã iesea cu barca lui veche în larg, îsi întindea nãvoadele si astepta sã prindã ceva peste. Uneori avea noroc si venea spre casã cu barca plinã de peste, alteori însã nu prindea nici cât sã aibã ce pune pe masã seara.

Toatã vara pescuitul mersese destul de bine, vânduse pestele , pusese si ceva bani deoparte dar vara era pe terminate, de acum vântul se întetise, zilele erau din ce în ce mai reci iar pestele tot mai rar cãdea în plasa pescarului.
Într-o zi dis de dimineatã îsi luã sculele de pescuit în spinare si plecã spre barcã.
Cum ajunse la malul mãrii, nu micã îi fu mirarea când vãzu ditamai pestele pe uscat. Se apropie de el, îi dãdu ocol si rãmase mut de uimire când pestele îi vorbi:
- Om bun, ajutã-mã!
Pescarul se frecã la ochi, sã fie sigur cã nu viseazã, mai ocoli pestele încã o datã, puse mâna în sold si îsi zise:
- Pestele ãsta este mai mare decât barca mea si dacã nu cumva visez se pare cã mai si vorbeste.
- Om bun, ajutã-mã!
zise din nou pestele.
- Da, chiar vorbeste, îsi zise pescarul si se hotãrî sã-i rãspundã.
- Cu ce te pot ajuta eu, un biet pescar, pe tine ditamai pestele?
- Om bun, furtuna de azi noapte m-a împins din mare si m-a scos pe uscat si de nu voi ajunge înapoi în apã o sã mor.
Pescarul, care de felul lui era un om tare bun, nu mai stãtu pe gânduri, puse umãrul si începu sã împingã. Tare greu mai era pestele cãci abia dacã se clintise, nãduseala îi udase cãmasa dar nu se lãsã bãtut. Mai bine de un ceas pescarul împinse pestele ba de cap, ba de coadã si reusi sã-l ducã în apã.
De cum ajunse în apã, pestele îsi reveni, fãcu câteva salturi, se uitã putin în urmã apoi dispãru în larg. Pescarul însã, asa obosit cum era, se bucurã, fãcuse o faptã bunã, salvase un suflet.

Vremea trecu, trecu si iarna, trecu si primãvara, veni iar vara, pescarul îsi vedea de treburile lui, mai cã si uitase de întâmplarea cu pestele.

Într-o zi, cum se afla el în largul mãrii, cerul începu sã se înnoureze. Pescarul îsi strânse repede unditele, le asezã în barcã lângã pestii pe care îi prinsese si începu sã vâsleascã spre mal. Vântul se întetise, valurile erau din ce în ce mai mari, iar bietul pescar vâslea din rãsputeri. Purtatã de valuri, bãrcuta pescarului începuse sã se umple cu apã iar un val mai mare o rupse în bucãti. Pescarul înota cu disperare, valurile îl acopereau, îsi pierduse orice sperantã. Deodatã, simti cã se miscã ceva sub el. Se agatã cu ambele mâini si nu micã îi fu mirarea când se vãzu cãlare pe o spinare de peste. Pestele îl purtã în spinare pânã la uscat, apoi îi spuse:
- Eu sunt fiul cel mic al regelui Mãrii Negre. Acum un an furtuna mã aruncase pe mal iar tu, omule, m-ai salvat de la moarte. Tatãl meu tare s-a mai bucurat si timp de un an a avut grijã ca nãvoadele tale sã fie pline. Acum îti trimite acest cosulet cu perle împreunã cu toatã recunostinta lui.
Pestele scoase din apã darul cel scump si i-l dãdu pescarului, apoi dãdu de câteva ori din coadã si dispãru în largul mãrii.

Cu darul primit de la peste, pescarul nostru si-a construit o cãsutã la malul mãrii, si-a luat o barcã nouã, iar prietenia dintre el si peste dãinuieste si în zilele noastre.

Vara, la apusul soarelui, mai pot fi vãzuti si astãzi, din când în când, un om si un peste în largul mãrii, stând de vorbã.

vineri, 22 mai 2015

Life is Beautiful !!!

Life is Beautiful !!!
   Viața e Frumoasă !!!
      La Vita e Bella !!!

Viața este un dar de la Dumnezeu, un dar frumos, interesant și de nedescris.

Pentru mine viața are un sens deosebit, un sens de nemurire prin Credință!

Viața are și un rol deosebit, cel de învățare, iar fiecare din noi ne regăsim în viața noastră într-un proces continuu de cunoaștere, învățare, autocunoaștere, perfecționare și dezvoltare fizică și intelectuală.

Viața cuprinde căderi și ridicări, succese și eșecuri, din acest considerent viața mai cuprinde și  Nădejde!

Viața e mai frumoasă, atunci cînd știi să dăruiești, să împarți bucuriile și tristețile cu oamenii de alături, să te jertfești pentru aproapele, să fii trist cu cel întristat și să te bucuri alături de cel aflat în bucurie. Să vezi doar lucrurile bune și frumoase în cei apropiați și să-i apreciezi, respecți și să-i iubești cu adevărat!

Viața înseamna Dragoste, pentru că ea topește chiar și cea mai împietrită inimă. Dragostea poate schimba omul, chiar și radical dintr-un om rău ea îl transformă într-un om bun și iubitor de pace și binevoitor  față de cei apropiați, încît poți să spui că deja este un alt om. Așa e Dragostea, poate muta și munții din loc, chiar și cei mai grei și împietriți munți, care deseori prin rădăcini în inimile noastre. Dar Dragostea poate face minuni!


Dragostea este de la Dumnezeu, 
Dumnezeu este Dragoste



marți, 18 februarie 2014

ELEMENTE DE PROTOCOL

1. Rolul protocolului
Ceremonialul creează cadrul şi atmosfera în care urmează să se desfăşoare raporturile dintre interlocutori / parteneri. Protocolul codifică regulile care guvernează ceremonialul, al cărui obiect este de a oferi fiecărui participant prerogativele, privilegiile şi imunităţile la care are dreptul. Ceremonialul şi protocolul garantează egalitatea în drepturi a partenerilor, care permite fiecăreia dintre ei să-şi facă auzită în mod liber vocea. Şi unul şi celălalt impun curtoazia care trebuie să guverneze raporturile între oamenii de bună credinţă. Ceremonialul şi protocolul guvernează, de asemenea, negocierea, încheierea şi intrarea în vigoare a unor documente / acte specifice. Ambele au o incidenţă zilnică asupra vieţii şi activităţii de afaceri.
Protocolul pune problema regulilor care determină ordinea de precădere între parteneri.
„Regulile de conduită” sau „regulile de comportare” la care se referă eticheta contribuie la buna desfăşurare a relaţiilor din societate, în general, şi la o desfăşurare normală a activităţii in afaceri în special. Este foarte importantă cunoaşterea şi aplicarea acestor reguli de către fiecare partener, dat fiind că necunoaşterea sau ignorarea lor pot duce, uneori, la interpretări eronate, la complicaţii relaţionale care depăşesc sfera relaţiilor strict personale ale celor în cauză. Nu se pot concepe relaţii între parteneri fără contactul uman necesar şi, în cadrul acestui contact, fără respectarea unor reguli de etichetă.
Necunoaşterea acestor reguli poate fi considerată, în ultimă instanţă, o lipsă de competenţă profesională a unei persoane chemate să reprezinte interesele unei părţi pe planul relaţiilor specifice. În concluzie, însuşirea şi respectarea unor reguli de eticheta pot şi trebuie să constituie o sarcină de ordin profesional.
A. Ţinuta fizică (pe stradă şi în societate)
Este foarte important ca partenerii să aibă o ţinută corectă, îngrijită, să se controleze permanent în fiecare ocazie asupra acesteia. În societate este greşit să te sprijini de spătarul unui scaun sau de perete, să ţii mâinile în buzunar sau să te joci nervos cu bricheta, batista sau alt obiect. Pe cât posibil, trebuie evitat să stai cu spatele la altă persoană care este aşezată pe scaun, fotoliu sau canapea. Aşezarea pe scaun sau canapea trebuie făcută de aşa manieră încât să nu denote o stare de plictiseală sau satisfacţia de a fi cucerit un loc pe care nu eşti dispus să-l cedezi. Trebuie evitată strângerea genunchilor cu mâinile, sprijinirea capului de spătar, bătutul cu degetele pe braţele scaunului. Încrucişarea genunchilor la prea mare înălţime trebuie, de asemenea, evitată. Femeile trebuie să acorde mare atenţie felului cum stau pe scaun şi cum îşi încrucişează picioarele, astfel încât rochia să poată acoperi genunchii. În timpul conversaţiei este nepoliticos să-l apuci de rever sau de nasture pe interlocutor pentru a da mai multă greutate argumentelor personale sau să-l aprobi bătându-l pe umeri ori lovindu-l cu cotul. De asemenea, trebuie evitate o gesticulare excesivă, un râs zgomotos, tusea, strănutul şi alte zgomote dizgraţioase (aerofagii etc.)
B. Salutul
Salutul este o manifestare de curtoazie faţă de o altă persoană sau de un grup de persoane. El comportă, în mimică şi în ţinută, o serie de nuanţe care pot să-i modifice sau să-i completeze sensul, să constituie o expresie de stimă sau o simplă obligaţie formală. Câteva reguli de baza în legătură cu salutul:
ˇ        bărbaţii salută primii femeile;
ˇ        persoanele mai tinere salută primele pe cele mai în vârstă;
ˇ        subalternii salută pe superiorii in grad.
Răspunsul la salut este obligatoriu: un gest contrar poate fi socotit ca lipsă de politeţe. Este recomandabil ca bărbatul când salută cu pălăria să o ţină de calotă, înclinând uşor capul şi privind la persoana salutată. Dacă mâinile îi sunt ocupate, se acceptă salutul printr-o simplă înclinare a capului. În alte cazuri, salutul se face printr-o înclinare a capului. De obicei, femeia răspunde la salut printr-o uşoară înclinare a capului, arborând uneori un surâs. În cazul întâlnirii cu o persoană cunoscută pe care nu doreşti, totuşi, s-o saluţi, eschivarea trebuie făcută cu tact. Când este întâlnită o persoană care pare cunoscută, fără a o putea identifica imediat, este preferabil, să fie salutată. Persoanele care se află intr-o maşina salută primele persoanele cunoscute de pe strada, în cazul în care au fost văzute. Dacă persoana cunoscută este împreună cu mai mulţi prieteni, necunoscuţi celui care salută, se salută tot grupul. În timpul salutului se folosesc şi formulele: „bună dimineaţa, bună ziua sau bună seara”. La întâlnirile oficiale se pronunţă denumirea rangului: „bună ziua domnule director, presedinte, ministru etc.#.
Strângerea de mână poate interveni fie când persoanele care s-au salutat se opresc pentru a sta de vorbă sau a continua drumul împreună, fie cu ocazia prezentării lor. În cazul strângerii de mână rolurile sunt inversate: femeia este aceea care întinde prima mâna, persoana cea mai în vârstă celei mai tinere şi persoana cu grad superior celei sau celor cu grad inferior. Pentru o secundă, cele două persoane se privesc în ochi în momentul strângerii mâinii.
În toate împrejurările, bărbaţii se scoală pentru a strânge mâna interlocutorului; femeile, în schimb, nu se ridică în picioare decât când este vorba de o persoană mult mai în vârstă sau pe care doreşte s-o onoreze în mod special.
Sărutul mâinii continuă încă să fie practicat în numeroase locuri sau împrejurări, fiind considerat ca o formă de curtoazie, mai ales când este vorba de femei în vârstă sau căsătorite, de soţii de înalţi demnitari etc. Sărutul mâinii se face într-o formă politicoasă, prin aplecarea corpului, iar în anumite împrejurări este recomandabil să se simuleze gestul (în aer liber, de exemplu). Este greşit să se sărute mâna înmănuşată. De asemenea, este greşit să se rezerve acest gest numai pentru unele dintre femeile care se află împreună.
C. Prezentările
În probleme de etichetă, de o deosebită importanţa în activitatea partenerilor este felul în care se fac prezentările. În această privinţă trebuie respectate următoarele reguli:
ˇ        bărbatul este prezentat femeii;
ˇ        persoana mai tânără este prezentată celei mai in vârstă;
ˇ        persoana cu gradul inferior este prezentată celei cu grad superior .
Persoana care face prezentările se adresează cu formula: „îmi permiteţi să vă prezint pe…”. Dacă persoana recomandată are mai multe titluri, se pronunţă numai titlul cel mai mare. La prezentarea unuia dintre soţi de către celălalt se spune simplu: „soţul meu” sau „soţia mea”. La prezentarea unei perechi se va spune: domnul şi doamna Ionescu sau domnul Ionescu şi doamna, începându-se întotdeauna cu soţul. Formule ca „încântat”, „sunt fericit de a vă fi întâlnit / cunoscut” se folosesc în mod curent.
Deşi în practica noastră nu se obişnuieşte autoprezentarea, în tot mai multe ţări ea este cunoscută în rândul oficialităţilor şi în corpul diplomatic. În astfel de ocazii trebuie să se evite ca la autoprezentare să se adauge, în afară de nume, apelative „domnul” sau „doamna …”, adăugându-se, eventual, funcţia sau calitatea. În unele situaţii prezentarea sau autoprezentarea este urmată de schimbul cărţilor de vizită.
Unele excepţii de la regulile de prezentare:
ˇ        fata tânără va fi ea prezentată unui bărbat în vârstă şi nu invers;
Dacă se prezintă o personalitate politică sau bine cunoscută în viaţa publica se va pronunţa numai titlul acesteia nu şi numele; ex. „domnul preşedinte ” etc.
D. Conversaţia
Orice reuniune sau acţiune protocolară, oricât de atent ar fi pregătită, riscă să devină plictisitoare în lipsa unor conversaţii interesante şi utile. Pentru crearea unei atmosfere plăcute, gazda trebuie să se gândească la alegerea oaspeţilor, astfel încât între aceştia să existe anumite puncte de contact, fie prin faptul că lucrează în aceleaşi domenii de activitate sau în domenii care au contingenţă între ele, fie prin formaţia lor intelectuală.
Organizarea acestor acţiuni nu constituie un scop în sine. Ele trebuie să devină instrumente de muncă, să constituie un element principal al activităţii diplomatice, o componentă principală a muncii de informare şi de relaţii.
Arta conversaţiei nu poate fi însuşită după anumite formule. Pentru desfăşurarea unei conversaţii plăcute şi mai ales utile muncii de informare se cer o bună pregătire politică şi profesională, cunoştinţe variate de cultură generală, tact, atenţie, politeţe şi alte asemenea însuşiri pe care diplomaţii trebuie să le posede şi care pot fi obţinute printr-o muncă stăruitoare, permanentă de pregătire multilaterală.
În ceea ce priveşte atitudinea în timpul unei conversaţii, de obicei se spune că nu este frumos „să pari nici mai inteligent şi nici mai instruit decât interlocutorul tău”. În timpul unei conversaţii, diplomatul trebuie să aibă o atitudine corectă, însă degajată, să fie plăcut în conversaţie şi să o canalizeze în problemele care îl interesează. Desigur, respectul opiniei personale obligă pe oricine să asculte cu politeţe tezele interlocutorului său. Aceasta nu înseamnă că nu se poate interveni, ci este chiar recomandabil să se intervină însă într-o formă politicoasă, dar fermă, în explicarea poziţiilor proprii atunci când ele sunt interpretate în mod eronat. Acest lucru trebuie făcut cu calm şi tact, astfel încât modul în care se susţine o părere contrarie să nu se facă de pe o poziţie de superioritate ostentativă sau persiflare. Trebuie evitate întreruperile partenerului cu exclamaţii de felul: „nu aveţi dreptate!”, „ce eroare!” etc.
Se va evita, pe cât posibil, tusea sau strănutul zgomotos în timpul conversaţiilor, acestea făcându-se cât mai discret posibil şi întotdeauna în dosul batistei, cu corpul întors într-o parte faţă de interlocutor.
La o masă este recomandabil ca diplomatul să se întreţină cu partenerul din dreapta şi din stânga sa şi să evite, pe cât posibil, discuţiile cu partenerii îndepărtaţi. La recepţii, cocktailuri este recomandabil să se circule printre invitaţi, să nu se evite conversaţia cu străinii, iar reprezentanţii din cadrul aceloraşi ministere sau ambasade să nu se adune în grupuri.
E. Convorbirea telefonică
Telefonul este un mijloc important şi extrem de util în rezolvarea sarcinilor profesionale curente, cât şi în menţinerea legăturilor fireşti între cunoscuţi, prieteni. De aceea, convorbirile telefonice necesită respectarea unor anumite reguli de care este indicat să se ţină seama. În acest sens, trebuie cunoscută în primul rând necesitatea de a se face prezentările de rigoare, iar în al doilea rând, în cazul secretarelor, cum se face o legătură telefonică. Prezentarea trebuie să se facă indicându-se numai numele apelantului (fără apelativul domnul…), precum şi instituţia la care lucrează, evitându-se de obicei să se indice şi funcţia.
În situaţia când legătura telefonică a fost făcută prin secretariat, apelantul trebuie să aştepte la telefon legătura cu persoana căutată. Tot în cazul legăturii stabilite prin secretariat este recomandabil ca secretara să nu facă imediat legătura, ci să procedeze în prealabil la identificarea persoanei care solicită convorbirea şi să ceară asentimentul celui chemat, întrucât anumite raţiuni pot impune ca o convorbire sau alta să nu aibă loc atunci când este solicitată.
În cazul unei convorbiri oficiale care comportă o anumită importanţă este bine să se identifice persoana care o recepţionează, ţinând seama de obligaţia de a întocmi nota telefonică. Pe nota transmisă se va preciza data, ora şi numele persoanei care a recepţionat comunicarea. În cazul transmiterii unei comunicări de o deosebită importanţă, nu este greşit şi nici nepoliticos să se ceară citirea, pentru controlul exactităţii, a notei transmise.
F. Reguli ce urmează a fi respectate cu prilejul unor acţiuni protocolare (mese, recepţii, cocktailuri).
Ţinuta şi comportarea lucrătorului diplomatic în timpul acţiunilor protocolare menţionate prezintă o deosebită importanţă.
Ţinuta şi comportarea în timpul unei mese
Ţinuta vestimentară va fi cea indicată în invitaţie. În cazul când o asemenea precizare nu există, se va îmbrăca un costum adecvat ocaziei respective.
Ţinuta fizica trebuie să fie degajată, nu forţată. Picioarele se ţin normal pentru a nu incomoda vecinii. Coatele nu se ţin pe masă. În timpul mesei numai capul poate să fie puţin aplecat deasupra marginei mesei şi nicidecum umerii sau întregul bust. În mod normal ducerea mâncării la gură se execută cu antebraţul şi mâinile fără a antrena mişcarea braţului şi a umerilor.
La începutul mesei, şervetul se pune desfăcut pe genunchi. El nu se va prinde în răscroiala hainei, în decolteu sau de gât. Ştersul gurii cu şervetul se va face în mod cât mai discret posibil. La terminarea mesei, şervetul nu se pliază la loc, ci se strânge şi se pune lângă farfurie. Nu se mănâncă în grabă sau nervos. Gestul de a ţine degetul mic în sus când se bea sau se mănâncă nu este recomandabil. Lingura şi cuţitul se folosesc numai cu mâna dreaptă. Furculiţa se ţine însă cu mâna stângă când, în acelaşi timp, se foloseşte şi cuţitul. Dacă se foloseşte numai furculiţa, ea poate fi ţinută în mâna dreaptă. În cazul stângacilor adaptarea se face discret pe măsura desfăşurării mesei, fără schimbarea ostentativă a tacâmurilor. În timp ce se mănâncă, tacâmurile se ţin uşor deasupra farfuriei, fără a le ridica cu vârful în sus sau a gesticula cu ele. Când se bea, tacâmurile se pun pe farfurie, încrucişate sau unul lângă altul, cuţitul în partea dreaptă iar furculiţa cu dinţii în sus. După terminarea fiecărui fel de mâncare, furculiţa şi cuţitul se pun în prealabil pe farfurie, în aceeaşi poziţie: furculiţa va avea însă, de astă dată, dinţii în jos. Este nepoliticos să se mănânce direct de pe cuţit. Când se scapă un tacâm pe jos, se ridică, se pune pe marginea mesei şi se cere altul. În timpul mesei se vor evita zgomotele inutile şi dizgraţioase: sorbirea cu zgomot a supelor sau a ciorbelor, ciocnirea tacâmurilor, scobirea în dinţi etc.
De asemenea pieptănatul, pudrarea sau rujarea în timpul mesei nu sunt un semn de bună creştere. Controlul ţinutei trebuie făcut înaintea intrării în sufragerie.
La mese se poate ura vecinilor „poftă bună”. Supele şi băuturile se servesc de către ospătar din partea dreaptă, în timp ce restul felurilor de mâncare se servesc din partea stângă.
Serviciul începe cu femeia care ocupă locul de onoare la dreapta gazdei bărbat, ultima servită fiind gazda femeie; apoi se trece la bărbaţi, începându-se cu bărbatul care ocupă locul din dreapta gazdei femeie şi terminând cu gazda bărbat. Semnalul de începere a mesei îl dă gazda femeie, invitând oaspeţii să servească. Bărbatul gazdă invită oaspeţii pentru servirea băuturii. Ridicarea de la masă va fi făcută la semnul dat de gazda femeie, după ce s-a asigurat însă că toţi invitaţii au terminat de mâncat.
Toastul se rosteşte, de obicei, la desert. Sunt cazuri însă când acesta este rostit şi la începutul mesei. Într-o asemenea situaţie trebuie să se asigure că băutura alcoolică să fie deja turnată în pahare. Nu se toastează cu băuturi nealcoolice. Paharul cu care se toastează se ridică până la nivelul feţei. Dacă în timpul toastului bărbaţii se ridică de pe scaune, femeile pot rămâne jos. Ele se vor ridica numai după un toast oficial, împreună cu bărbaţii.
Organizarea unei mese-bufet se obişnuieşte foarte des, mai ales când există interesul de a se invita un număr mai mare de persoane. În acest caz, mâncărurile (bufetul) se aranjează pe mese lungi, în centrul sau pe una din laturile salonului. Oaspeţii se servesc singuri sau ajutaţi de câţiva ospătari. Se poate mânca în picioare, caz în care este nevoie de mai multă dexteritate, întrucât cu mâna stângă se va ţine farfuria şi se va mânca cu mâna dreaptă, folosirea cuţitului fiind foarte anevoioasă. Dacă este loc, se mai poate mânca aşezând farfuria pe masa de bufet sau pe mese alăturate special amenajate în acest scop.
Cocktailurile şi recepţiile au loc în picioare. În acest caz serviciul poate fi asigurat, fie de ospătari, care circulă printre invitaţi, cu platourile de mâncare şi băutură, fie prin instalarea unor mese-bufet în centrul sau pe laturile saloanelor, oaspeţii servindu-se singuri, sau cu ajutorul câtorva ospătari.
G. Fumatul
În această problemă, o primă regulă de politeţe impune ca nefumătorii să nu fie stingheriţi de către fumători. Se recomandă ca un bărbat să nu fumeze în apropierea unei femei, un tânăr lângă o persoană mai în vârstă, un funcţionar în faţa sau lângă superiorul său, dacă ştie că toţi aceştia nu suportă fumul de ţigară. În asemenea împrejurări, întrebarea „îmi permiteţi să fumez?”, mai ales când este însoţită de gestul de a scoate ţigara din pachet sau a aprinde bricheta, este deplasată, deoarece interlocutorului îi va fi greu să răspundă negativ. Abţinerea de a fuma, în asemenea situaţii, este cea mai bună soluţie. De asemenea, trebuie avute în vedere şi alte câteva reguli esenţiale:
ˇ       nu se salută cu ţigara în gură;
ˇ       nu se vorbeşte cu ţigara sau pipa în colţul gurii şi nu se ţine ţigara permanent în gură pufăind din ea;
ˇ       nu se intră cu ţigara sau pipa aprinsă în locuinţa unde eşti invitat sau în biroul superiorilor în grad.
Se recomandă ca femeile să nu fumeze pe stradă sau dacă fumează să nu dea fumul pe nas. În societate bărbatul oferă foc mai întâi femeilor şi apoi bărbaţilor. O femeie poate oferi foc altor femei, dar nu este normal să ofere foc bărbaţilor. Folosirea scrumierelor pentru aruncarea scrumului de ţigară este absolut obligatorie. Este inadmisibil să se folosească la întâmplare oricare vas drept scrumieră. Gazda nu va începe să fumeze înainte de a oferi ţigări invitaţilor săi; invitaţii nu vor fuma înainte de a cere permisiunea gazdei. La o masă oficială nu se fumează decât din momentul când sunt oferite ţigări de către gazdă, de obicei nu înainte de a se trece la felul principal de mâncare, respectiv la friptură.
H. Ţinuta vestimentară
În activitatea de relaţii cu publicul, ţinuta vestimentară are o deosebită importanţă. Regula de etichetă vestimentară cere o îmbrăcăminte corectă, în plină armonie cu conformaţia corpului şi împrejurările în care este purtată. În aceasta constă şi adevărata eleganţă. A fi elegant nu înseamnă preocuparea exclusivă pentru numărul şi preţul toaletelor, copierea fidelă a modei lansate de diferite case de specialitate, ci preocuparea pentru alegerea unor materiale de bună calitate şi o croială corespunzătoare, capabile să răspundă unor nevoi cât mai variate şi fără a se demoda prea repede. La bărbaţi accesoriile au mare importanţă. Se cere: o cămaşă curată şi bine călcată, o cravată discretă, asortată, ca şi încălţămintea sau ciorapii, la culoarea costumului. La femei culorile şi desenul materialului ca şi croiala rochiei trebuie să fie armonizate cu aspectul fizic. O femeie cu tenul palid nu va face decât să-şi evidenţieze şi mai mult paloarea dacă se va îmbrăca în culori galbene sau verzi. O femeie corpolentă şi de statură mică nu va purta o rochie plisată sau cu dungi dispuse orizontal sau cu o croială scurtă, după cum o femeie înaltă nu va purta o rochie cu dungi dispuse vertical. Excesul de bijuterii nu contribuie la obţinerea unei note de mai multă eleganţă, ci dimpotrivă.
Ţinuta de zi sau ţinuta de oraş (se foloseşte dimineaţa şi după-amiaza)
La acţiunile la care se impune ţinuta vestimentară de oraş, pot fi oferite următoarele sugestii:
Pentru femei:
ˇ       rochie scurtă de sezon, deux-pieces sau tailleur, din materiale şi culori potrivite sezonului (ziua nu se îmbracă rochii din materiale lucioase – lamé sau dantelă);
ˇ       mănuşi simple şi pălărie, asortate cu îmbrăcămintea;
ˇ       accesorii discrete;
ˇ       poşeta obişnuită de o culoare asortată cu îmbrăcămintea;
ˇ       pantofi de zi, cu tocuri joase, de o culoare asortată cu îmbrăcămintea (nu se recomandă pantofi din piele lucioasă);
ˇ       palton, pardesiu sau haină de blană, după sezon.
Pentru bărbaţi:
ˇ        costum (haină şi pantaloni) de aceeaşi culoare (nu prea închisă), de croială obişnuită;
ˇ        cămaşă albă sau cu dungi de culoare asortată la costum;
ˇ        cravată, ciorapi şi pantofi asortaţi la culoarea costumului;
ˇ        mănuşi numai când se poartă şi pălărie;
ˇ        palton sau pardesiu, numai când este cazul.
Unele precizări:
ˇ        costumul „uni” se poartă cu cămaşă „uni” şi cravată cu dungi discrete;
ˇ       la cămaşă în dungi se poartă şi cravată „uni”;
ˇ       cravată modernă, înflorată sau cu diferite modele geometrice, trebuie să fie aleasă cu multă grijă;
ˇ       culoarea ciorapilor se asortează cu cea a cravatei;
ˇ       nu se poartă cravată la cămaşă cu mânecă scurtă;
ˇ       toamna, iarna şi primăvara se vor purta mănuşi din piele, în circumstanţele care impun eleganţă.
Ţinuta de seară sau ţinuta de culoare închisă
La acţiunile la care se impune ţinuta vestimentară de culoare închisă, se recomandă:
Pentru femei
ˇ       rochie de seară din mătase, lamé, dantelă, lână, jersé etc., de obicei de lungime obişnuită sau dacă moda impune, mai lungă;
ˇ       mănuşi din piele sau mătase, scurte (la rochie cu mâneci) sau lungi -3/4 (la rochie fără mâneci);
ˇ       bijuterii de preţ, dar discrete şi în număr redus;
ˇ       poşetă de dimensiuni mici din piele, mătase sau materiale lucioase (paiete, mărgele etc.), de culoare asortată cu îmbrăcămintea;
ˇ       pantofi din piele lucioasă sau mată şi ciorapi din mătase sau dantelă, în culori asortate cu îmbrăcămintea;
ˇ       în sezonul rece, palton, pardesiu sau haină de blană de culoare închisă.
ˇ       Aceasta este ţinuta vestimentară recomandată pentru diferite ocazii oficiale, mese, recepţii, gale de film, spectacole teatrale etc., însă în oraş poate fi folosit, cu deplin succes, costumul taior sau deux-pieces, confecţionat din materiale de bună calitate şi cusut cu mult gust. Nu se recomandă folosirea pantofilor cu tocul înalt la ţinuta cu pantaloni.
Pentru bărbaţi
ˇ       costum de culoare neagră sau închisă, cu pantaloni şi vestă de aceeaşi culoare (stofă uni sau cu dungi discrete din acelaşi fir);
ˇ       cămaşă albă;
ˇ       cravată argintie sau asortată la culoarea costumului;
ˇ       ciorapi negri;
ˇ       mănuşi, când se poartă şi pălărie;
ˇ       pantalon sau pardesiu când este cazul (totdeauna cu mănuşi).
Ţinuta pentru ceremoniile cu caracter funerar
La ceremoniile cu caracter funerar se recomandă următoarea ţinută vestimentară:
Pentru femei
ˇ        îmbrăcăminte de sezon, de culoare neagră;
ˇ        ciorapi negri subţiri;
ˇ        poşetă neagră;
ˇ        pantofi negri;
ˇ        batistă albă, îndoliată;
ˇ        pălărie şi mănuşi de culoare neagră;
ˇ        palton, pardesiu sau fulgarin de culoare neagră, în funcţie de anotimp.
Pentru bărbaţi
La înmormântări:
ˇ        costum de culoare neagră;
ˇ        cămaşă albă;
ˇ        cravată, ciorapi şi pantofi de culoare neagră;
ˇ        palton, pardesiu, fulgarin, mănuşi şi pălărie de culoare neagră (în funcţie de anotimp);
ˇ        fular alb, de mătase.
b) La prezentarea de condoleanţe – haină neagră sau ţinută de culoare închisă. La prezentarea de condoleanţe se recomandă haină neagră, dar nu este obligatorie.
c) La depunerea de coroane de flori sau jerbe, se recomandă folosirea ţinutei de culoare închisă.
Ţinuta de ceremonie sau ţinuta specială
În practica internaţională, ţinuta variază de la o ţară la alta, observându-se tendinţa de renunţare la îmbrăcămintea clasică de mare ceremonie şi anume; smoking, jachetă şi frac. În ultimul timp, în multe ţări, la ceremoniile de mare fast se foloseşte costumul negru sau închis.
De regulă la acţiunile cu caracter diplomatic, trebuie respectată ţinuta indicată pe invitaţie. În cazul când nu există o asemenea precizare, se va folosi îmbrăcămintea corespunzătoare practicii locale pentru toate acţiunile prevăzute în programul acestor vizite. Acest lucru impune cunoaşterea dinainte a practicii locale în vederea confecţionării din timp a veştmintelor necesare.
De reţinut:
ˇ        dacă bărbatul este îmbrăcat în smoking, partenera va purta rochie scurtă, fără mâneci, fără pălărie şi mănuşi (în unele ţări, la mesele care au loc la ore târzii se indică rochie lungă);
ˇ        dacă bărbatul este îmbrăcat în jachetă (de obicei, la vizite oficiale în cursul zilei), partenera va purta rochie scurtă cu pălărie şi mănuşi;
ˇ        dacă bărbatul este îmbrăcat în frac, partenera va purta rochie lungă, fără mâneci şi cu mănuşi lungi.
Este imperios necesar ca în toate ocaziile, la acţiunile protocolare, vizite, mese, recepţii, cocktailuri, ceaiuri etc., să se poarte îmbrăcămintea indicată în program sau pe cartea de invitaţie. În lipsa unei asemenea precizări, se poate ţine cont de următoarele recomandări:
Portul mănuşilor
Purtatul mănuşilor depinde de obiceiurile locale. Pe stradă însă, bărbatul îşi va scoate mănuşa din mâna dreaptă pentru a saluta. Femeile nu-şi scot mănuşile decât dacă întâlnirea este fixată dinainte. În interior, bărbatul nu intră cu mâna dreapta în mănuşă. Este preferabil ca ea să se scoată înainte de a suna la uşă. Mănuşile se scot în restaurant şi într-o sală de dans, dar ele se pot purta în tren, la sport şi pentru condusul maşinii. La bal, la teatru, ca şi la toate manifestările publice care au loc în interior, bărbaţii îşi vor scoate mănuşile, în timp ce femeile – dacă doresc – pot să le păstreze. La o invitaţie la masă, nu se intră în sufragerie cu mănuşile în mână. Când se îmbracă pardesiul, mantoul, paltonul, mănuşile sunt obligatorii.
Alte reguli de etichetă:
ˇ        Pe stradă – prioritatea de trecere este următoarea: femeia trece înaintea bărbatului, cel mai în vârstă înaintea celui mai tânăr, gradul superior înaintea celui inferior.
ˇ        Iniţiativa de a intra in discuţie aparţine femeii, celui mai în vârstă sau mai mare în grad (cu excepţia cazurilor când sunt de comunicat probleme urgente şi importante pentru interlocutori).
ˇ        La urcarea în mijloacele de transport public se dă întâietate femeilor, persoanelor mai în vârstă şi superiorilor în grad. La coborâre se procedează invers: bărbatul sau persoana mai tânără coboară primul şi ajută apoi femeile sau pe cei mai in vârstă.
ˇ        În cazul unei deplasări cu maşina, locul de onoare este la spate în dreapta banchetei, după care urmează cel din stânga, iar locul trei, în faţă, lângă şofer. În cazul când două femei şi un bărbat sau doua femei şi doi bărbaţi se află împreună, locul femeilor este pe bancheta din spate, cea mai în vârstă stând la dreapta, iar a bărbaţilor în faţă.
ˇ        Dacă doi bărbaţi însoţesc o femeie, cel mai in vârstă sau superior în grad stă pe bancheta din spate, la stânga femeii, iar al doilea bărbat în faţă.