Un rol deosebit în relaţiile internaţionale între state îl ocupă corespondenţa diplomatică. La întocmirea acesteia, care rămâne ca document diplomatic, emitentul trebuie să pornească de la sarcinile concrete, obiectivele pe care le urmăreşte în transpunerea în viaţă a politicii externe a statului său. Emitentul trebuie, de asemenea, să cunoască importanţa problemei pe care vrea s-o abordeze în documentul respectiv, istoria problemei, stadiul său de soluţionare, aspectele sale juridice. În funcţie de aceste considerente, emitentul decide asupra genului de document diplomatic: scrisoare de acreditare, notă verbală, nota semnată, scrisoarea personală, aide-memoire, memorandum, mesajul de felicitare etc. Ele se deosebesc între ele prin importanţă, destinaţie, formulări protocolare. Stilul corespondenţei diplomatice este mult mai sobru şi mai reverenţios. Modul de transmitere este, în general, curieratul şi are întotdeauna forma scrisă în original şi presupune semnătura olografă.
Corespondenţa diplomatică are menirea să completeze demersurile diplomatice verbale şi să fixeze, cu precizie, poziţiile exprimate de părţi, în evoluţia actuală a diplomaţiei remarcându-se, tot mai evident, tendinţa de a se înlocui activitatea orală cu demersul scris, conform dictonului latinesc „verba volant, scnpta manent”.
În ceea ce priveşte caracterul convenţional al limbajului diplomatic, atunci când corespondenţa se poartă între guverne, ministere de externe, misiuni diplomatice, există coduri al căror mesaj este în general cunoscut. Astfel, într-o scrisoare la acest nivel, expresia „nu putem rămâne indiferenţi” trebuie citită „vom interveni în mod sigur”, formularea „privim cu îngrijorare” înseamnă „vom adopta o linie fermă”, cuvintele „vom reconsidera cu atenţie poziţia noastră” trebuie înţelese în sensul „suntem pe cale de a adopta o poziţie ostilă”, declaraţia „avem rezerve în ce priveşte…” semnifică „nu vom permite…”, formula „vom fi obligaţi să luăm în considerare propriile noastre interese” are sensul „examinăm posibilitatea ruperii relaţiilor” ş.a.
Sus-amintitele demersuri scrise sunt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea generică de note diplomatice. Acestea pot fi de mai multe feluri, şi anume:
- Nota verbală este cea mai utilizată formă scrisă de comunicare diplomatică, întocmită la persoana a III-a, pe o hârtie cu antet, ea poartă un număr şi data întocmirii, însă nu este semnată, ci doar parafată având sigiliul Ministerului Afacerilor Externe sau al ambasadei de la care emană. La redactare, se folosesc, atât la introducere, cât şi la încheiere, formule consacrate de curtoazie, după cum urmează: „Ministerul Afacerilor Externe / Ambasada X prezintă salutul sau complimentele sale Ambasadei X / Ministerului Y şi are onoarea de a-i comunica /transmite / solicita…” După expunerea conţinutului, nota se încheie cu formula: „Ministerul Afacerilor Externe / Ambasada X foloseşte acest prilej pentru a reînnoi Ambasadei X / Ministerului Y asigurarea înaltei sale consideraţii”, în cazul anunţării decesului unei înalte personalităţi, nota va fi redactată pe o hârtie cu antetul ambasadei având un chenar negru ;
- Nota semnată, scrisă pe hârtie cu antet, are un caracter mai solemn decât nota verbală. Este, în fapt, o scrisoare redactată la persoana I-a sau a III-a şi se adresează personal ministrului afacerilor externe sau unui şef de misiune diplomatică, fiind semnată de emitent, începe cu formula „Domnule Ministru” sau„Domnule Ambasador “şi se încheie cu formula de curtoazie „Vă rog sa primiţi, Domnule Ministru / Domnule Ambasador, asigurarea înaltei mele consideraţiuni”.Se foloseşte pentru comunicări cărora statul trimiţător le acordă o importanţă deosebită;
- Nota personală are forma unei scrisori redactate la persoana I-a, scrisă pe o hârtie cu antet. Se foloseşte pentru anunţarea de către un şef de misiune, nou sosit la post, că şi-a prezentat scrisorile de acreditare, precum şi de către şefii de misiune care îşi încetează activitatea şi fac cunoscut numele însărcinatului cu afaceri desemnat să asigure interimatul la conducerea respectivei ambasade. Se foloseşte, ca şi nota semnată, şi pentru alte comunicări considerate a fi foarte importante;
- Nota colectivă are un caracter deosebit de solemn. Se adresează Ministrului Afacerilor Externe al ţării de reşedinţă de către reprezentanţii diplomatici ai mai multor state din capitala respectivei ţări, exprimând punctul de vedere comun al acestora. Este semnată de către şefii misiunilor diplomatice de la care emană. În cazul în care Nota este din partea tuturor şefilor de misiuni diplomatice din capitala în cauză, ea poate fi semnată numai de către Decanul Corpului Diplomatic, cu precizarea că o face în numele acestuia, în acest ultim caz, Nota poate fi scrisă pe o hârtie cu antetul decanului;
- Nota circularăeste o comunicare, având conţinutul identic, adresată de M.A.E. tuturor misiunilor diplomatice străine acreditate în ţara respectivă, pentru a le aduce la cunoştinţă o dispoziţie legală, o măsură protocolară sau un alt fapt ce trebuie cunoscut de către misiunile diplomatice. Această formă de comunicare se foloseşte şi între misiunile diplomatice dintr-o capitală, pentru a-şi anunţa, în mod reciproc, sosirea sau plecarea definitivă de la post a membrilor personalului lor diplomatic, schimbarea adresei sau a telefonului cancelariei ori reşedinţa ambasadorului etc.
- Note simultanesau identice, scrise pe hârtie cu antet, sunt note separate, cu acelaşi conţinut, transmise unui stat sau unor state, din partea mai multor state, cu privire la o anumită problemă. Sunt folosite pentru a se sublinia identitatea de vederi a tuturor autorilor acestor note;
O categorie de note care nu se scrie pe hârtie cu antet este aide-memoire-ul Acesta nu poartă semnătură sau sigiliu, nu conţine nici o formulă de curtoazie, singurele elemente de identificare fiind data şi locul remiterii. Se poate înmâna în timpul unei audienţe, a unor negocieri s au convorbiri, cu scopul de a preciza interlocutorilor unele chestiuni discutate sau pentru a confirma declaraţii făcute verbal. Odată cu dezvoltarea societăţii, practicile de ceremonial s-au extins şi la domeniul activităţilor profane, respectiv exprimarea respectului faţă de acei membri ai comunităţi care erau mai curajoşi, mai puternici, a supunerii faţă de cei care deveneau conducători ori stăpâni.
Asemănător cu aide-memoire-ul, însă având un conţinut mult mai amplu, este memorandumul Redactat la persoana a III-a, pe o hârtie cu antet, nesemnat, fără număr, fără formule de curtoazie, este o notă în care sunt expuse fapte sau argumente în legătură cu una sau mai multe probleme, ori cu negocieri aflate în desfăşurare, urmărindu-se explicarea, justificarea poziţiei statului care îl trimite. Dacă nu este trimis ca un document independent, ci ca o anexă la o notă verbală sau personală, se redactează pe o hârtie simplă, fără antet.
O comunicare mai rar utilizată este ultimatumul. Redactat în formă de notă sau de memorandum, acesta conţine o cerere categorică, ce nu admite discuţii şi obiecţii, pe care o formulează un stat sau un reprezentant al acestuia la adresa unui alt stat, de a îndeplini o condiţie sau a rezolva o situaţie litigioasă, sub ameninţarea unor anumite consecinţe. Ultimatumul nu este sinonim cu o declaraţie de război, însă constituie un mijloc de presiune, de intimidare.
Vom reda mai jos câteva din formulele protocolare utilizate în următoarele situaţii: în momentul redactării adresei pe plic şi la începutul scrisorii (I), în formula de adresare (II), în formula finală (III):
Pentru Preşedintele unei ţări
I. Excelenţa Sa, Domnul (numele), Preşedinte al (numele ţării sau al republicii);
Sau
Domnul (numele) Preşedinte al (numele ţării sau al republicii).
II. Domnule Preşedinte;
III. Vă rog să agreaţi, Domnule Preşedinte, expresia înaltei mele consideraţii;
Sau
O rog pe Excelenţa Voastră să agreeze expresia înaltei mele consideraţii.
Folosirea titlului de ,,Excelenţă” faţă de un şef de stat străin este facultativă. Acest titlu nu se foloseşte, de exemplu, pentru preşedintele Statelor Unite, nefiind utilizat în protocolul american, decât în cazul unui ambasador străin.
Pentru Primul-Ministru
I. Domnul (numele) Primul-Ministru al Guvernului (sau numele ţării);
II. Domnule Prim-Ministru,
III. Vă rog să agreaţi, Domnule Prim-Ministru, expresia înaltei mele consideraţii.
Pentru un ministru
I. Domnul (numele) Ministru al (numele ministerului);
II. Domnule Ministru,
III. Vă rog să agreaţi, Domnule Ministru, expresia înaltei mele consideraţii.
Pentru un deputat
I. Domnul (numele) Deputat de (numele circumscripţiei)
II. Domnule Deputat,
III. Vă rog să agreaţi, Domnule Deputat, expresia……………..
Pentru un primar
I. Domnul (numele) Primar al (numele oraşului);
II. Domnule Primar,
III. Vă rog să agreaţi/primiţi, Domnule Primar,……….
Pentru un ambasador
I. Excelenţa Sa Domnul (numele), Ambasador al (numele ţării);
II. Domnule Ambasador;
III. Vă rog să agreaţi, Domnule Ambasador, expresia……………
Sau
O rog pe Excelenţa Voastră să agreeze expresia înaltei mele consideraţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu